Declaratia de la Madrid privind ozonoterapia

     Având în vedere faptul că odată cu descoperirea ozonului de către chimistul german Christian Friedrich Schönbein în anul 1840 folosirea sa în scopuri medicale a crescut în diferite părți ale lumii; există un interes din ce în ce mai mare al practicienilor din domeniul sănătății pentru descoperirea modului în care acesta funcționează și care sunt beneficiile sale; numărul de terapeuți specializați în

ozonoterapie este în continuă creștere peste tot în lume; iar un număr crescând de pacienți beneficiază de pe urma acesteia. Cu toate acestea, consolidarea ozonoterapiei nu a fost ușoară, aceasta fiind încă întâmpinată cu rezistență în cadrul comunității medicale, iar recunoașterea sa în domeniul legal va necesita multe eforturi coordonate.

     Amintind despre cercetările preclinice și studiile clinice privind utilizarea ozonoterapiei desfășurate în Cuba, Germania, Italia, Rusia

și alte țări, cu o considerabilă rigoare științifică, soldate cu rezultate care sprijină practicarea acesteia folosind diferite protocoale

medicale.

     Ținând cont de faptul că studiile preclinice, genotoxicitatea, toxicologia și studiile clinice desfășurate susțin aplicarea și caracterul

inofensiv al acestei terapii medicale, prin folosirea unei vaste game de doze.

     Subliniind faptul că cercetarea și experiența clinică cu ozonul medical sunt în plin progres, în ciuda diverselor obstacole pe care

acestea le întâmpină, devenind o provocare permanentă pentru cercetători și pentru asociațiile de ozonoterapie, în principal din cauza

accesului dificil la resursele financiare necesare continuării cercetării științifice.

     Afirmând necesitatea acută de a acționa în funcție de anumite obiective specifice, planificând la nivel global acțiunile necesare, astfel

ca practicienii de ozonoterapie care lucrează împreună să promoveze cu mare precizie și într-o manieră sigură practicarea ozonoterapiei.

     Admițând existența unei diversități pe care comunitatea medicală dorește să o standardizeze și realizarea unui progres demn de a fi

luat în considerare; necesitatea de a continua dezvoltarea definirii medicale a procedurilor și protocoalelor care determină cele mai bune

aplicări unde este necesar, precum și un cod de bună practică pentru depășirea mai eficientă a unei posibile situații de malpraxis.

     Salutând cu mare satisfacție regularizarea practicii ozonoterapiei în Rusia în anul 2007 de către Serviciul Federal de Control al

Sănătății Publice și al Dezvoltării Sociale, fiind prima țară din lume care a făcut acest pas; în Cuba în anul 2009 de către Ministerul

Sănătății Publice; în Spania de către Insulele Baleare și Insulele Canare (2007), Madrid (2009) și Galicia, Castilla-La Mancha și Castilla y

León (2010) Comunități Autonome; realizarea unor progrese în direcția ozonoterapiei în Italia, Regiunile Lombardia (2003),

Emilia-Romagna (2007) și Marche (2009), Curtea Administrativă din Lazio dând decizii favorabile în acest sens (1996 și 2003).

Vorbitorii Reuniunii Internaționale a Școlilor de Ozonoterapie împreună cu asociațiile de

ozonoterapie prezente au adoptat următoarele

CONCLUZII

     În  primul  rând.  Aprobarea  Dozelor  Terapeutice pentru Utilizarea Ozonului detaliate în secțiunea „Recomandări” a prezentei

Declarații.

     În al doilea rând. Intensificarea schimbului de informații, cercetare și experiență, atât pozitive cât și negative care au loc în domeniul

ozonoterapiei, în vederea sprijinirii informațiilor referitoare la imensele beneficii aduse de această terapie. Stimularea publicării rezultatelor
cercetărilor în reviste de medicină specializate.

     În al treilea rând. Încurajarea cercetătorilor din domeniul sănătății sub aspectul dezvoltării eforturilor lor creative în vederea evidențierii

beneficiilor terapeutice ale ozonoterapiei cu eficiență și siguranță în cadrul studiilor clinice controlate.

     În al patrulea rând. Stimularea creării Procedurilor Operaționale Standardizate, conform bunelor practici pentru fiecare procedură,

ținând seama de evoluțiile cunoscute, în vederea creșterii calității și implementării unor tratamente omogene și diverse.

     În  al  cincilea  rând.  Efectuarea  de  eforturi  sistematice  pentru  ca  fiecare congres/întâlnire științifică organizată să adopte

concluzii care să reflecte progresul realizat și să stabilească obiective realiste și realizabile, împărtășind descoperirile în vederea

încurajării și  promovării cercetării pentru  aprofundarea nivelului de înțelegere  a  ozonoterapiei. Realizarea de eforturi în direcția

armonizării și unificării criteriilor la nivel internațional între diferite societăți științifice.

     În al șaselea rând. Încurajarea diferitelor asociații în direcția obținerii unui statut legal pentru ozonoterapie în țările în care aceasta nu

este regularizată.

     În al șaptelea rând. Încurajarea publicării de cărți, organizării de cursuri teoretice și cursuri practice de formare privind ozonoterapia,

pentru ca practicienii să se poată baza pe cunoștințe solide în activitatea lor; toate acestea se vor reflecta într-un sistem mai eficient de

îngrijiri medicale, care va aduce mari beneficii pacienților.

Vorbitorii Reuniunii Internaționale a Școlilor de Ozonoterapie împreună cu asociațiile de

ozonoterapie participante au adoptat următoarea

RECOMANDARE

Dozele Terapeutice pentru Utilizarea Ozonului, astfel cum sunt detaliate în anexa prezentei Declarații de la Madrid, constituind 

parte integrantă a acesteia, servesc drept referință practicienilor de ozonoterapie în scopul de a fi implementate atent și sistematic de

către aceștia.

Aceste Doze Terapeutice pentru Utilizarea Ozonului reprezintă rezumatul cercetărilor științifice din diferite țări, fiind rezultatul multor
ani de practici experimentale și clinice.

Vorbitorii Reuniunii Internaționale a Școlilor de Ozonoterapie împreună cu asociațiile de

ozonoterapie participante au adoptat următoarea

Ne exprimăm cea mai sinceră recunoștință față de Dr. Velio Bocci, Profesor de Fiziologie retras la Universitatea din Siena, pentru

contribuțiile sale semnificative la dezvoltarea ozonoterapiei, în domeniul cercetării, predării, informării și îngrijirii pacienților, acesta fiind

considerat unul dintre pionierii ozonoterapiei.

În final, ne exprimăm gratitudinea față de Asociația Spaniolă a Specialiștilor Medicali în Ozonoterapie (ASSMO) pentru inițiativa
sa și organizarea acestei Reuniuni Internaționale a Școlilor de Ozonoterapie, găzduită cu amabilitate între pereții centenari ai Academiei

Naționale Regale de Medicină din Madrid.

Madrid, 4 iunie 2010

ANEXA DECLARAȚIEI DE LA MADRID PRIVIND OZONOTERAPIA,

CONSTITUIND PARTE INTEGRALĂ A ACESTEIA

Recomandare aprobată la Reuniunea Internațională a Școlilor de Ozonoterapie organizată la Academia
Regală de Medicină din Madrid la data de 3 și 4 iunie 2010, sub auspiciile

Asociației Spaniole a Specialiștilor Medicali în Ozonoterapie (ASSMO)

DOZE TERAPEUTICE PENTRU UTILIZAREA OZONULUI

   1.  BAZA TERAPEUTICĂ

Indicațiile terapiei cu ozon se bazează pe cunoștințele conform cărora concentrațiile fiziologice scăzute de ozon pot avea un rol

important în cadrul celulei. La nivel molecular au fost evidențiate diferite mecanisme care sprijină nevoia clinică pentru această terapie.

Există concentrații de ozon cu efect terapeutic, ineficiente și chiar toxice. S-a dovedit că concentrații de 10 sau 5 μg/ml și chiar mai

mici au efecte terapeutice cu o largă marjă de siguranță, astfel încât în prezent este acceptat ca dozele terapeutice să varieze între

5 și 60 μg/ml. Aceste concentrații sunt recomandate tehnicilor de aplicare locală și sistemică. Trebuie subliniat faptul că fiecare cale

de aplicare are un dozaj minim și maxim, precum și o concentrație și un volum.

Toate dozele terapeutice sunt divizate în trei tipuri, conform mecanismului lor de acțiune:

     a) Doze mici: Aceste doze au efect imunomodulator și sunt folosite pentru afecțiunile în care se suspectează o compromitere a

sistemului imunitar.

     b) Doze medii: Acestea sunt imunomodulatori și stimulează enzimele antioxidante ale sistemului de apărare. Acestea sunt foarte

utile în boli cronice degenerative, precum diabetul, ateroscleroza, COPD, sindromul Parkinson, Alzheimer și demența senilă.

     c) Doze mari: Sunt folosite în special în cazul ulcerelor sau rănilor infectate. Sunt folosite de asemenea pentru ozonizarea uleiului și

apei. Ozonizarea uleiurilor nu poate fi niciodată produsă cu un generator medical, deoarece nu poate fi oprită difuzarea aburilor de la ulei

prin țevile de voltaj înalt. Rezultatul este producerea unor substanțe foarte toxice. Acest lucru nu se întâmplă în cazul generatoarelor cu

valvă care împiedică ieșirea ozonului.

   2.  PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE OZONOTERAPIEI

 Cele trei principii fundamentale care trebuie avute în vedere înaintea implementării oricărui tratament pe bază de ozon sunt următoarele:

     a) Primum non nocere: Mai întâi să nu faci rău.

     b) Aplicarea graduală a dozei: Se începe întotdeauna cu doze mici, acestea crescându- se gradual. Excepție face cazul ulcerelor
infectate sau rănilor, unde se va aplica inversul procedurii (se va începe cu o concentrație ridicată, care se va diminua pe măsură ce

starea pacientului se îmbunătățește).

     c) Aplicarea concentrației necesare: Concentrații ridicate de ozon nu sunt în mod necesar mai bune, după cum este cazul cu

medicamentele în general.

   Dacă nu este cunoscută balanța redox (antioxidanți/pro-oxidanți), iar pacientul se află în stres oxidativ, o doză inițială medie sau

mare are potențial de afectare a mecanismelor celulare antioxidante, agravând tabloul clinic. Astfel, se preferă începerea tratamentului

cu doze mici și creșterea graduală a acestora conform răspunsului pacientului.

   3.  PRINCIPALELE CĂI DE APLICARE

Ozonul medical poate fi aplicat local sau parenteral. Diversele căi de aplicare a ozonului pot fi folosite de sine stătătoare sau

combinate, pentru obținerea unui efect sinergistic.

     3.1 CĂI  DE APLICARE RECOMANDATE

Căile de aplicare descrise mai jos sunt sigure și dovedite, fiind rezultatul multor ani de experiență și cercetare.

Întâmpinăm cu apreciere dozele terapeutice recomandate de Asociația Rusă de Ozonoterapie, publicate în Ghidul de Ozonoterapie

publicat în 2008; Principii ale utilizării Ozonului Medical  publicate de Societatea Medicală Germană pentru Utilizarea Profilactică a
Ozonului (2009); recomandările publicate de Centrul de Cercetare a Ozonului, unitate cu profil științific a Centrului Național Cubanez

de Cercetare Științifică, în cartea publicată sub titlul de Aspecte Fundamentale ale Ozonului și Aplicații Clinice (2008); și contribuția
semnificativă din partea Dr. Velio Bocci în lucrarea intitulată Are Terapia Oxigen-Ozon un viitor în Medicină? (2010), trimisă de autor

la această Reuniune Internațională.

*RI: Insuflație rectală

Rețineți: concentrații mari de 40 μg/ml pot afecta enterocitele.

*a În mod excepțional, în caz de sângerări acute, începeți cu o concentrație mare (60 μg/ml și 50 ml Vol.). Odată ce sângerarea

se diminuează, reduceți concentrația.

**MAHT:
Autohemoterapie Majoră

***MiAHT: Autohemoterapie Minoră

 **b Deși în general se preferă folosirea unor concentrații în jur de 40 μg/ml, în anumite cazuri se poate considera necesară

utilizarea unei concentrații de până la 60 μg/ml, care s-a dovedit a fi sigură, demonstrând o capacitate mai mare de inducție

a citokinelor.

     3.1.1 Autohemoterapia majoră (MAHT)

   Volumul poate avea valori între 50 ml și 100 ml. Volume de sânge mai mari de 200 ml trebuie evitate pentru a înlătura orice risc de
tulburări hemodinamice, în special în cazul pacienților în vârstă sau care prezintă dezechilibre. Se recomandă utilizarea unei perfuzii

certificate, care nu conține PVC sau alte materiale care reacționează cu ozonul.

   Concentrațiile de ozon de 80 μg/ml și mai mari trebuie de asemenea evitate din cauza riscului ridicat de hemoliză, reducerea
2, 3 DPG și o incapacitate de activare a celulelor imunocompetente.

   Numărul sedintelor și dozarea ozonului administrat vor depinde de starea generală de sănătate a pacientului, vârstă și principalele

afecțiuni de care suferă. Ca și regulă generală, la fiecare cinci sesiuni, doza de ozon este crescută, fiind administrată în cicluri care

variază între 15 și 20 de sesiuni. Din punct de vedere clinic, îmbunătățirea stării pacientului are loc între a cincea și a zecea sesiune,

considerându-se că după cea de-a doisprezecea sesiune mecanismele de apărare pe bază de antioxidanți se activează deja.

Tratamentul se administrează într-un ciclu zilnic, de luni până vineri, putând fi de asemenea administrat de două până la trei ori pe
săptămână.

     3.1.2.1 Paravertebrale

   Infiltrarea se face 2 cm lateral de coloană. Distribuția acelor este întotdeauna bilaterală, laterală sau 2 cm
deasupra și 2 cm sub hernie.

   Se va considera o adâncime de 2 până la 4 cm, ținându-se cont de constituția pacientului
și/sau de zona care necesită tratament (mai subțire în cazul pacienților mai slabi și în regiunea dorsală și mai groasă în cazul

pacienților supraponderali și în regiunea lombară). Tratamentul se face de două ori pe săptămână pentru primele două săptămâni

și odată cu obținerea unei ameliorări clinice, tratamentele sunt distanțate la o dată pe săptămână pentru patru până la șase

săptămâni, iar apoi o sesiune la fiecare 15 zile, până la împlinirea unui ciclu de 20 de sesiuni, acestea putând fi diminuate odată

cu dispariția simptomelor. Dimensiunile de ac recomandate pentru această procedură sunt de 25 la 30 G x 1. In unele cazuri se pot
folosi(numai de catre specialist)ace mai lungi.

   Este important ca medicul să examineze în mod adecvat mușchii din regiunea lombo- sacrată și articulațiile sacroiliace pentru a

detecta posibile inflamatii la acest nivel sau puncte de declanșare(trigger) în zona respectivă, mai ales la pacienții care suferă de

discartroză si care nu răspund adecvat la infiltrațiile paravertebrale. Dacă aceste puncte sunt detectate trebuie infiltrate.

Concentrație [μg/ml] 10-20

Volum / ml 5-10

Doză / μg 50-400

     3.1.2.2 Hernii

Hernii cervicale

Concentrație de 10 și 20 μg/ml, un volum de 5 ml.

Hernii dorsale

Concentrație de 10-20 μg/ml, un volum de 5 ml.

Hernii lombare

Concentrație de 10-20 μg/ml, un volum de 5-10 ml.

     3.1.2.3 Tratament intraarticular

Concentrație: 5-10-20 μg/ml

Volum în funcție de mărimea articulației.

Degete: 1-2
ml. Rest: 5-20 ml.

     3.1.2.4 Tratament intradiscal

     În general doar o infiltrație intradiscală ar trebui efectuată, deși aceasta poate fi repetată în 2-4 săptămâni, sub un aparat de

radiologie mobil, control fluoroscopic sau CT. Pacientul trebuie să fie sedat (fără anestezie generală) și trebuie să fie supus unei

terapii profilactice pe bază de antibiotic în ziua efectuării procedurii.

     În cazul discolizei lombare se utilizează o mixtură de oxigen – ozon de 5-10 μg/ml la o concentrație de 25-30 μg/ml. Pentru

discoliză cervicală se folosesc 5 ml cu aceeași concentrație. Discoliza cu ozon, deși este eficientă după doar un tratament, necesită

o infrastructură specifică (pentru control radiologic), anestezist și personal experimentat în executarea tehnicii. În ciuda faptului că

tehnica paravertebrală necesită mai multe sesiuni, este la fel de eficientă și prezintă un nivel de risc minim.

     3.1.2.5 Tratament peridural (translaminar)

     Se efectuează o infiltrare în spațiul peridural de două ori pe săptămână în urma identificării spațiului peridural. Se folosește un

amestec de oxigen-ozon într-un volum de 5 ml la o concentrație de 20  μg/ml.

     Metoda peridurală translaminară sau prin canalul hiatusului sacrat este o alternativă de luat în considerare în tratamentul

herniei de disc prin ozonoterapie, în ciuda faptului că este o metodă indirectă, comparativ cu metoda intradiscală deoarece:

     -    Prin această metodă atât furnizorul de servicii medicale cât și pacientul sunt feriți de riscul iradierii.

     -    La depunerea gazului în spațiul peridural la nivelul zonei de conflict disco-radicular, acesta acționează atât asupra discului

cât și a rădăcinii afectate.

     -    Este ușor de realizat și nu cauzează daune neurologice și permite reluarea activităților zilnice ale pacientului în cel mai
scurt timp.

     -     Necesită puține resurse materiale și echipament, fapt care face ca această metodă să nu fie foarte costisitoare, dar în

același timp eficientă.

     -     Necesită mai puține sesiuni în comparație cu metoda paravertebrală, ca și metodă indirectă.

     -    Este foarte utilă în prezența herniilor de disc multiple.

     -    Rata de succes depășește 70%.

     -    Necesită o perioadă minimă de recuperare.

     -    Poate fi efectuată în cazul pacienților suferind de alte afecțiuni majore. În orice caz, cele trei tehnici comentate se realizează

numai cu respectarea unor măsuri stricte de asepsie și sterilitate, în urma obținerii consimțământului scris al pacientului.

     3.1.3 Pungi de ozon

    Concentrații de 60 – 40 – 30 – 20 μg/ml sunt folosite pentru perioade de 20-30 minute, în funcție de stadiul și evoluția leziunii.

Concentrații mai mari, de 60-70 μg/ml se pot folosi doar în infecții purulente. Odată ce infecția este controlată și țesutul sănătos

granular își face apariția, se procedează la reducerea concentrației și distanțarea sesiunilor pentru spirjinirea vindecării.

     3.1.4 Aplicare subcutanată

    Concentrația de ozon folosită este de 5 până la 10 μg/ml în volume foarte mici de gaz (1-2 ml) cu un ac 30 G. Este de asemenea 

eficientă în tratarea durerii neuropatice. Această procedură poate fi de asemenea folosită în scopuri cosmetice pentru tratarea

celulitei, iar în acest caz nu se va folosi niciodată un volum mai mare de 100 ml per sesiune.

     3.1.5 Ventuze cu ozon

    Se folosesc concentrații între 15 până la 60 μg/ml, cu variație în durata tratamentului între 15 și 20 de minute.

     3.1.6 Insuflație în fistule

    Practicianul trebuie să se asigure în primul rând că nu există comunicare cu căile respiratorii. Este important să se țină seama de

posibilitatea acumulării de gaze într-o cavitate închisă, blocată sau chistică, pentru evitarea unei eventuale creșteri de presiune

periculoasă sau dureroasă, spre exemplu în cazul fistulelor cutanate, perianale și cele care trebuie tratate chirurgical.

     3.1.6 Oftalmologie

    În afecțiunile oftalmologice (cheratită, ulcer cornean, conjunctivită și arsuri oculare) se folosește o sticlă specială atașată

conturului ochiului. Mai întâi se aplică picături anestezice iar apoi o concentrație de ozon între 20 și 30 μg/ml pe durata a 5 minute.

Se pot face două până la trei sesiuni săptămânal, combinate cu aplicare subconjunctivală de ozon, la o concentrație de 35 μg/ml

cu un volum de 1-2 ml.

      3.1.7 Insuflații vaginale

    Concentrații de ozon de 20-40 μg/ml și un volum între 1000-2000 ml la un flux de 0,1 până la 0,2 l/min timp de 10 minute. În

prealabil se va efectua o spălătură vaginală cu apă ozonată. Pentru această procedură este nevoie de un aparat difuzator de ozon.

     3.1.8 Insuflație vezicoureterală

    Insuflație între 50 și 100 ml de ozon în vezică sau uretră, în funcție de afecțiunea care trebuie tratată. Concentrațiile recomandate

variază între 10-15-20 și 25 μg/ml (crescute progresiv). Tratamentul poate fi combinat cu o procedură de pre-irigare cu apă ozonată.

     3.1.9 Administrare otică

    Urechea  externă este  umezită, iar apoi se procedează la efectuarea insuflațiilor prin folosirea unei seringi sau a unui instrument

difuzator de ozon. A se verifica dacă timpanul este intact. Se folosește o concentrație între 20-30 μg/ml timp de 5 minute.

     3.1.10 Administrare intratonsilară

    Este o cale de administrare sigură pentru pacienții în vârstă de peste 12 ani, cu condiția ca aceștia să coopereze activ când sunt

rugați să-și țină respirația (apnee) timp în care injecția cu ozon este aplicată. Concentrațiile de 15-20 μg/ml cu un volum de

2,5 ml/punct sunt folosite pentru infiltrații în pilonii amigdalelor, atât cei anteriori cât și cei posteriori. Sunt necesare patru până la

cinci sesiuni.

     3.1.11 Doze mici de ozon în puncte trigger și acupunctură

    Ca și regulă generală, punctele de declanșare sunt localizate în mușchi, adesea profund, astfel că administrarea trebuie să fie

efectuată intramuscular, iar volumul poate fi între 5-10 ml, în funcție de locul anatomic, în timp ce concentrația va fi între 10-20 mcg/ml.

În cazul punctelor de acupunctură sau zonele de reflexologie, aplicarea este intradermică, fluctuând între 0,1-0,3 ml până la

1 ml (maxim) de amestec de gaz (O2 – O3)  în concentrații mai mici de 30 μg/ml.

     3.1.12 Aplicare topică de apă, ulei și creme ozonate

    Se aplică pe răni, ulcere și anumite leziuni infectate, la diferite concentrații: mare, medie și mică, în funcție de obiectivul urmărit

(dezinfectare, regenerare) și de tipul de țesut pe care este aplicat.

     3.1.13 Soluție salină ozonată

    Concentrațiile de ozon folosite în faza de gaz (din echipamentul de ozon) variază între 500 mcg/l și 5000 mcg/l.

Ozonizarea este efectuată cu concentrații foarte mici de ozon, care sunt calculate în funcție de greutatea pacientului. Formula

utilizată este de 25 mcg  per 1 kg din greutatea pacientului. Spre exemplu: dacă pacientul are 80 kg se multiplică după cum

urmează: 80x25=2000 mcg (2mcg/ml sau 2 mg/l).

    Cifrele corespund concentrației generate de echipament, care este foarte scăzută și nu atinge 2,0 mcg/ml. Aplicând această

metodă, concentrațiile de peste 3000 mcg/l generate de echipamentul de ozon nu se folosesc niciodată.

Procedura constă în:

     -    Barbotarea unei cantități de 200 ml de soluție salină la 0,9 % timp de 10 min, timp necesar pentru a obține o saturație

adecvată a soluției care presupune o concentrație de 20 μg/ml până la 200 μg/ml.

     -    Inițierea transfuziei soluției prin picurare pacientului timp de 25-30 min, menținând o barbotare constantă a ozonului în

recipient, pentru păstrarea concentrației sale în soluție.

     -    Oprirea barbotării și transfuziei la 150 ml, lăsând în recipient 50 ml de soluție ca marjă de siguranță.

     -    În zilele noastre este disponibil un instrument care menține concentrația de ozon din soluție, fără a fi nevoie de a menține

barbotarea pe timpul transfuziei.

     3.1.14 Doze pediatrice prin insuflație rectală

     Aplicare sistemică doare pe cale rectală.

     -    Concentrațiile folosite depind de gradul de stres oxidativ al pacientului și de afecțiunea care trebuie tratată.

     -    Volumul de administrat depinde de vârsta pacientului.

     -    Insuflația rectală se realizează cu ajutorul unui cateter care este introdus 1-2 cm în interiorul sfincterului anal.

     3.1.15.1 Doze pentru pacienți cu o valoare inițială a stresului oxidativ de „0” sau „1” (Ușor)

     3.1.15.2 Doze pentru pacienți cu o valoare inițială a stresului oxidativ de „2” sau „3” (Moderat)

     3.1.15.3 Doze pentru pacienți cu o valoare inițială a stresului oxidativ de „4” (Sever)

     3.1.15.4 Volume de administrat în funcție de vârsta pacientului

Dozajul se schimbă la fiecare cinci sesiuni. Cicluri de 15-20 de sesiuni sunt indicate la fiecare trei luni pe parcursul primului an.

Mai târziu pacientul va fi evaluat pentru a se determina frecvența ciclurilor pentru al doilea an.

     3.1.15  Categorii de afecțiuni pentru insuflații rectale și aplicații ale autohemoterapiei majore

     3.1.15.1  Dozaj scăzut

     -  Regenerare biologică

     -  Gută

     -  Fibromialgia

     3.1.15.2  Dozaj scăzut-mediu

     -  Insuficiență renală cronică

     -  Cancer

     -  Neuropatii

     3.1.15.3  Dozaj mediu

     -  Afecțiuni neurovegetative: Alzheimer, Parkinson, Sindromul demențial

     -  Afecțiuni pulmonare: emfizem  pulmonar, boală  cronică  obstructivă pulmonară, sindrom de detresă respiratorie acută.

     -  Afecțiuni oftalmologice: retinitis pigmentosa, cataractă, glaucom, degenerare maculară cauzată de înaintarea în vârstă.

     -  Afecțiuni hematologice: Talasemia B, siclemie.

     -  Afecțiuni vasculare: hipertensiune arterială, insuficiență venoasă, boala arterială periferică, accident vascular cerebral,
cardiopatie ischemică, staza venoasă.

     3.1.15.4  Dozaj mediu-ridicat

     -  Afecțiuni virale: herpes simplex, herpes zoster, SIDA, hepatita A, B, C, virusul HPV

     -  Diabet

     -  Paralizie cerebrală

     -  Afecțiuni dermatologice

     -  Afecțiuni ortopedice

     -  Giardoză

     -  Candidoză și criptosporidioză

     -  Afecțiuni alergice

     -  Sindromul de oboseală cronică

     -  Lupus eritematos sistemic

     -  Boala Crohn

     -  Boli inflamatorii intestinale

     -  HIV/SIDA

     -  Scleroză multiplă

     3.2.1  Injecții intravenoase cu ozon

     Această metodă este puternic descurajată, datorită riscului de embolie gazoasă care se poate produce chiar și în cazul utilizării

unei pompe de infuzie cu funcționare lentă și un volum de 20 ml. Complicațiile unui atac cerebral variază de la o simplă senzație

auxiliară de bule, apoi tuse, senzație de greutate retrosternală, amețeală până la tulburări de vedere (ambliopie), criză hipotensivă,

cu semne de ischemie cerebrală (pareza membrelor) și moarte. Mai mult, nu există nicio justificare pentru supunerea pacientului la

un risc când sunt și metode sigure, care au fost testate și s-au dovedit a fi eficiente, precum autohemoterapia majoră,

autohemoterapia minoră și insuflația rectală.

     3.2.2  Vitaminele și ozonul

     În timpul tratamentului cu ozon este necesară suspendarea tuturor suplimentelor antioxidante care conțin vitamina C și vitamina E.

Prezența acestor compuși în concentrații mari în sânge interferează cu acțiunea ozonului ca agent antioxidant și, prin urmare, cu

buna desfășurare a terapiei. Este important de comunicat pacientului că acesta nu trebuie să consume mari cantități de alimente
bogate în aceste vitamine. În consecință, vitaminele sau antioxidanții trebuie administrate înainte sau după terapia cu ozon, dar

niciodată în timpul acesteia.

     3.3  METODĂ DE APLICARE ÎN FAZA DE EXPERIMENTARE PE ANIMALE

Intraperitoneal

     Această metodă se află încă în faza de experimentare pe animale, cărora li s-au implantat diferite linii celulare tumorale, iar în

urma acestei proceduri s-a descoperit că ozonul este mai citotoxic pentru celulele tumorale decât citostaticele folosite, fără a

cauza efectele adverse ale chemoterapiei. Cercetările în această direcție sunt realizate de Serviciile Veterinare și Laboratorul de

Medicină Animală al Universității Philipps din Marburg (Germania) de către Profesor Medic Veterinar Siegfried Schulz. Astfel de

investigații pe animale vor continua să fie realizate.

     Studiile experimentale pentru tratarea cancerului la oameni nu au relevat date convingătoare până în prezent.

     În cazul oamenilor, pentru tratarea peritonitei s-a utilizat o spălare peritoneală cu apă ozonizată

folosind 200 până la 300 ml de volum cu o concentrație între 10 și 20 μg/ml, printr- un cateter de silicon fixat în cavitate.

     3.4  METODĂ DE APLICARE INTERZISĂ

Prin inhalare

     Calea inhalatoare este absolut interzisă, deoarece ozonul este extrem de toxic. Caracteristicile anatomice și biochimice ale
plămânului îl fac extrem de sensibil la daunele oxidative create de ozon.

Soluție Salină Ozonată

     Școlile ucrainene și ruse o folosesc ca și formă alternativă de aplicare sistemică a ozonului, iar practica aceasta este larg

răspândită în cele două țări. Eficiența sa este dovedită de rezultatele cercetărilor științifice prezentate la cele opt Conferințe

Științifice Practice care au avut loc în Rusia din 1992 până în 2009.

Totuși, această metodologie nu a fost acceptată în unanimitate în anumite școli, fiind lăsat la latitudinea fiecărui doctor în parte

dacă o alege sau nu.

     3.6  CERINȚE FUNDAMENTALE

     Metodele de aplicare descrise necesită existența unui personal medical calificat care să efectueze orice procedură, precum și

existența unui consimțământ scris și informat, urmat de măsuri stricte de asepsie și sterilitate.

     Cum este cazul oricărei alte practici medicale, toate materialele utilizate în ozonoterapie care vin în contact cu țesuturile sau

fluidele pacientului trebuie ori aruncate după o singură folosire, ori sterilizate (ex. echipament chirurgical), iar înainte de administrare,

ozonul trebuie să pătrundă printr-un filtru steril antimicrobian <20μg/ml.

     4.  PATOLOGII RECOMANDATE A FI TRATATE CU OZONOTERAPIE
   Afecțiunile care răspund la tratamentul pe bază de ozon pot fi clasificate în trei categorii, în funcție de rata de succes terapeutic

dovedită și obținută.

     4.1  Afecțiuni din prima categorie

   Acestea includ printre altele:

     a)  Osteomielită, emfizem pleural, abcese cu fistule, răni infectate, escare, ulcer cronic, picior diabetic și arsuri.

     b)  Afecțiuni ischemice avansate.

     c)  Afecțiuni  provocate de vârstă, degenerare maculară (forma atrofică) deoarece oftalmologia normală nu oferă nici un tratament

semnificativ.

     d)  Afecțiuni ortopedice și osteoartrită localizată.

     e)  Sindrom de oboseală cronică și fibromialgie.

     f)   Răni dentare – legate de leziuni carioase primare, în special la copii.

     g)  Stomatologie pentru infecții cronice și recurente ale cavității orale.

     h)  Boli  infecțioase acute și cronice, în special cele cauzate de bacterii rezistente la antibiotice sau la tratamente chimicale, viruși,

fungi (hepatită, HIV-SIDA, herpes și Zona Zoster, infecții HPV, onicomicoză, candidoză, giardioză, criptosporidioză). Bartholinită și

candidoză vaginală.

        Deși ozonoterapia reprezintă un suport folositor în tratarea acestor afecțiuni, trebuie subliniat că atât ozonul cât și metaboliții

acestuia, printre care H2O2  nu pot atinge o concentrație bactericidă tisulară, deoarece agenții patogeni sunt protejați de antioxidanți

plasmatici iar virusurile intracelulare sunt imposibil de atins.

      4.2  Afecțiuni din a doua categorie

     Acestea includ:

     a)  Astenia provocată de cancer.  Ozonoterapia asociată cu tratamentele convenționale poate determina o accelerare și o

îmbunătățire a rezultatelor. Cu toate acestea, până în prezent nu s-a putut dovedi un efect terapeutic al ozonoterapiei în vindecarea
cancerului. Pentru toate aceste patologii tratamentul cu ozon trebuie integrat unui tratament convențional, deoarece deși există
dovezi ale utilității sale, este nevoie de studii mai precise în acest sens.

     b)  Astm.

     4.3  Afecțiuni din a treia categorie

     Printre altele includ:

     a)  Boli autoimune (scleroză multiplă, artrită reumatoidă, boala lui Cohn)

     b)  Demență senilă

     c) Afecțiuni pulmonare: emfizem pulmonar, boală cronică obstructivă pulmonară, fibroză pulmonară idiopatică și sindrom de

detresă respiratorie acută.

     d)  Boli de piele: Psoriazis și dermatită atopică.

     e)  Metastază canceroasă.

     f)  Sepsis sever și disfuncție multiplă de organe. În aceste cazuri se arată o potențială utilitate a combinării tratamentelor
tradiționale cu ozonoterapia, cel puțin la nivel teoretic, deoarece la nivel clinic nu există dovezi reale. Dovezile empirice sugerează

existența unei eficiențe terapeutice dar, în multe cazuri, eficiența a fost obținută prin utilizarea a diverse tipuri de terapie, astfel că
rezultatele nu sunt relevante. În anumite studii combinarea ozonoterapiei cu un alt tratament a relevat faptul că ozonoterapia

acționează sinergic

      5.  BAZE GENERALE PENTRU TRATAMENT

     Nu toți pacienții răspund în același mod la stresul oxidativ benign, controlat, produs de ozonoterapie. De aceea, tratamentul cu

ozon trebuie întotdeauna aplicat gradual și progresiv, pornind cu doze mici care sunt crescute gradual, pentru a preveni anumite

riscuri, până la elaborarea unei metode clinice de diagnosticare a stresului oxidativ, care permite ajustarea dozei.

     Este indicată măsurarea și clasificarea stării stresului oxidativ al pacientului, prin folosirea de markeri ca malondialdehida, catalaza,

superoxid-dismutaza, glutation peroxidaza și indicatori ai întregii activități antioxidante, în cabinetul medical.

     Dacă nu este posibilă măsurarea stresului oxidativ la pacient prin niciuna dintre metodele stabilite, este important ca medicul să

evalueze starea clinică a pacientului și să stabilească dacă este sau nu eligibil pentru un tratament cu ozon la momentul respectiv,

sau dacă este necesară mai întâi îmbunătățirea nutriției acestuia.

După cum este cazul în orice tratament medical, pacienții pot fi împărțiți în trei categorii:

Normo-responsivi, hiper-responsivi și hipo-responsivi.